Vecinul care alerga dimineața

De doi ani, dimineața mea începe la fel. Cafeaua, balconul, scaunul de răchită pe care l-am cumpărat special pentru ora aceea, între șapte fără un sfert și șapte și jumătate, când lumina cade oblic peste blocurile din față și strada de jos încă miroase a asfalt umed, nu a praf încins cum va mirosi la prânz. Lucrez de acasă, ceea ce înseamnă că nimeni nu mă întreabă de ce stau în halat cu o cană în mână uitându-mă la un bărbat care aleargă.

Îl cheamă Marius. Locuiește la etajul patru, eu la doi, și în doi ani de zile ne-am spus, cred, vreo cincizeci de cuvinte în total. Bună dimineața. Frumoasă vreme azi. O dată, când liftul s-a blocat cu amândoi înăuntru timp de patru minute, mi-a spus că e electrician la o firmă de instalații și că blocul ăsta are lifturi vechi de pe vremea comunismului. Atât. Tot restul s-a construit exclusiv vizual, în fiecare dimineață, de pe balconul meu, în timp ce el se întorcea de la alergat.

Pleacă la șase și jumătate fix. Îl aud uneori, ușa de la scară care se trântește ușor, pașii lui pe trotuar care se îndepărtează spre parc. Se întoarce exact o oră mai târziu, la șapte și jumătate, și atunci sunt deja pe balcon de aproape trei sferturi de oră, cu cafeaua pe jumătate băută, prefăcându-mă că citesc ceva pe telefon, deși de fapt aștept.

Nu știu exact când a devenit un ritual conștient. La început doar îl vedeam, așa cum vezi un vecin, o parte din decorul zilnic, la fel ca femeia care scutură covorul la balconul din stânga sau bătrânul care își scoate câinele exact la aceeași oră. Apoi, într-o dimineață de mai, acum vreo zece luni, și-a scos tricoul chiar sub balconul meu, în drum spre intrare, pentru că era prea cald și transpirase prea mult, și l-a folosit să-și șteargă fața. Atunci am văzut, pentru prima dată clar, în lumina aceea piezișă de dimineață, spatele lui gol, umerii lați, șira spinării care se contura sub pielea udă de sudoare, și ceva în mine s-a schimbat definitiv. Nu mai era vecinul de la patru. Era un corp, un corp adevărat, pe care aveam să-l urmăresc de acum înainte cu o atenție pe care nu mi-am mai permis-o de mult.

De atunci, dimineața mea de pe balcon a devenit altceva. O liturghie mică, secretă, pe care nu am recunoscut-o niciodată nici măcar față de mine însămi, până în ziua în care s-a întâmplat tot ce urmează să povestesc.

Locuiesc singură de trei ani, de când m-am despărțit de Sorin, și m-am obișnuit cu tăcerea apartamentului, cu ritmul meu propriu, cu lipsa oricărei explicații datorate cuiva. Am și acceptat, într-un fel, că viața mea sexuală s-a redus la niște amintiri și la o imaginație care lucrează mai mult decât ar trebui. Dar nu m-am gândit niciodată să schimb ceva, pentru că nimic din jurul meu nu mi-a dat un motiv suficient de concret. Până la Marius. Sau, mai corect spus, până la corpul lui transpirat, la felul în care aleargă cu o încăpățânare tăcută în fiecare dimineață, ploaie sau soare, la mersul lui relaxat de la poartă la scară, ca și cum ar fi singurul om treaz din tot cartierul.

A durat luni de zile până când fantezia asta a căpătat formă completă, dar odată ce s-a construit, nu s-a mai desprins de mine. O aveam în minte dimineața, când mă uitam la el de la balcon, o aveam seara, în pat, când corpul meu cerea ceva ce nu-i puteam da decât cu mâinile mele.

Îmi imaginam tricoul lui lipit de piept, conturul mușchilor pectorali umezi, felul în care respirația grea îi ridică și îi coboară pieptul în timp ce urcă scările blocului. Îmi imaginam sudoarea care i se scurgea pe tâmple, pe gât, spre locul unde se pierdea sub tricou. Odată, în august, era atât de cald că a alergat fără tricou de la jumătatea drumului, și pieptul lui gol, bronzat, cu un smoc de păr întunecat care cobora spre burta plată, mi-a rămas întipărit atât de clar în minte încât aș fi putut să-l desenez.

Am ajuns să știu ritmul respirației lui doar din felul în care i se mișcau umerii. Știam când alergase mai repede, pentru că atunci se oprea o clipă la intrare, cu mâinile pe genunchi, cu capul plecat, iar tricoul i se lipea complet de spate, desenând fiecare mușchi ca o a doua piele. În zilele acelea, cafeaua mi se răcea în cană, uitată, în timp ce mă uitam la el cum respiră, cum pieptul i se ridică și cum, o dată, o singură dată, și-a trecut mâna prin păr, apoi peste ceafă, într-un gest atât de simplu și totuși atât de intim, ca și cum aș fi avut acces la un moment pe care nu-l vedea nimeni altcineva.

Nu știam nimic despre viața lui personală. Nu știam dacă are pe cineva, deși nu am văzut niciodată o femeie ieșind sau intrând cu el, nu știam ce muzică asculta în căștile alea albe și vechi pe care le purta mereu, nu știam dacă la serviciu era la fel de tăcut cum era cu mine în lift. Tot ce știam era corpul lui în mișcare, transpirația care i se prelingea pe piele, felul în care pantalonii scurți de alergare i se lipeau de coapse când ploua, conturul care se ghicea dedesubt, pe care îl priveam cu o vinovăție care, cu timpul, s-a transformat în ceva mai apropiat de foame.

Mi-am dat seama că era mai mult decât o simplă privire într-o dimineață de octombrie, când a plouat toată noaptea și el a alergat oricum, fără să-i pese, iar când s-a întors, ud din cap până în picioare, cu tricoul complet transparent, lipit de piele, arătând fiecare linie a trupului lui ca și cum ar fi fost gol, am simțit o umezeală bruscă între picioare atât de puternică, atât de neașteptată, încât am fost nevoită să intru repede în casă, să las cafeaua pe masă și să mă așez pe marginea patului cu inima bătând tare. Mi-am dat jos halatul, mi-am strecurat mâna între coapse și m-am masturbat cu gândul la el, la apa care i se scurgea pe corp, la felul în care tricoul i se lipise de sfârcuri. Am terminat în mai puțin de cinci minute, cu o intensitate după care am tremurat mult timp.

De atunci am știut, fără să vreau să recunosc în gura mare, nici măcar față de mine, că fantezia asta nu mai era doar o joacă a minții. Era ceva ce corpul meu cerea, cu o insistență din ce în ce mai greu de ignorat.

Într-o joi de la începutul lui martie, cu o lumină rece și clară afară, eram pe balcon ca în fiecare dimineață, cu cafeaua în mână, uitându-mă la el cum se apropia dinspre parc cu pași mai lenți decât de obicei, semn că alergase mult. L-am privit cum urcă treptele de la intrare, cum dispare pe ușa de la scară, și m-am întors în bucătărie să-mi mai torn o cafea, gândindu-mă deja la ziua de lucru care mă aștepta.

Nu trecuseră nici cinci minute când a sunat cineva la ușă. Am crezut că e curierul, pentru că așteptam un colet, așa că am deschis fără să mă uit pe vizor, încă în halat, cu părul strâns neglijent.

Era Marius. Transpirat, cu respirația încă puțin grăbită, cu tricoul lipit de piept așa cum îl vedeam de la balcon de aproape un an, dar acum la treizeci de centimetri de mine, în pragul ușii mele, atât de aproape încât puteam să-i simt mirosul, un amestec de transpirație caldă și săpun de dimineață, ceva ce nu mi-am imaginat niciodată că o să pot mirosi cu adevărat.

— Îmi pare rău că te deranjez, a spus, puțin stânjenit, ștergându-și fruntea cu antebrațul. Mi-am uitat cheile și telefonul în apartament, iar mama, care stă cu mine momentan, e plecată la biserică până pe la nouă și nu răspunde niciodată la mobil cât e la slujbă. N-ai vrea să-mi împrumuți telefonul tău o clipă, să încerc totuși s-o sun? Poate a ieșit deja.

— Sigur, am spus, dându-mă puțin la o parte din ușă, ca un gest automat de politețe, deși în capul meu se petrecea un mic haos.

A intrat în hol, iar eu i-am întins telefonul, și pentru o clipă degetele noastre s-au atins, atât de scurt încât aproape că nu s-a întâmplat, dar am simțit-o oricum, un fior mic care mi-a urcat pe braț. A format numărul, a așteptat, a lăsat să sune de vreo șase, șapte ori, apoi a închis, frustrat.

— Nu răspunde. O să încerc mai târziu. Îmi pare rău, ți-am udat holul, a spus, zâmbind ușor jenat, arătând spre podea, unde, într-adevăr, lăsase câteva urme de umezeală de la pantofii de alergare.

— Nu-i nimic, am spus, și apoi, fără să mă gândesc prea mult, fără să cântăresc consecințele, am adăugat: Dacă vrei, poți face un duș rapid cât aștepți să te sune mama ta. Nu are rost să stai transpirat pe hol o oră.

S-a uitat la mine o clipă, surprins, poate întrebându-se dacă oferta era serioasă sau doar o formulă de politețe pe care ar trebui s-o refuze.

— Ești sigură? Nu vreau să te deranjez mai mult decât am făcut-o deja.

— Sigur că da, am spus, cu o voce pe care am reușit s-o mențin remarcabil de calmă, având în vedere ce se întâmpla în capul meu. Baia e pe hol, ai prosoape curate în dulapul din dreapta ușii.

A zâmbit, de data asta mai larg, cu o urmă de recunoștință sinceră, apoi s-a îndreptat spre baie. Ușa s-a închis cu un clic ușor, iar eu am rămas în hol, cu inima bătându-mi mult mai tare decât ar fi fost normal pentru un gest atât de banal ca acela de a lăsa un vecin să facă un duș.

M-am întors în sufragerie și m-am așezat pe canapea, cu laptopul deschis în față, prefăcându-mă că lucrez, deși ochii mi se opreau o dată la câteva secunde pe ușa închisă a băii, de unde, după un minut, s-a auzit apa pornind.

Sunetul acela, atât de simplu, apa curgând prin țevi, mi s-a părut brusc cel mai erotic lucru pe care îl auzisem de foarte multă vreme. Știam exact ce se întâmplă dincolo de ușă. Îl vedeam în minte, dezbrăcându-se, tricoul ud tras peste cap, pantalonii scurți de alergare lăsați pe gresie, corpul lui gol intrând sub jetul de apă caldă. Strânsesem luni întregi de închipuiri, fiecare detaliu al corpului lui pe care îl studiasem de la balcon, și acum toate acele detalii se adunau într-o singură scenă pe care nu o vedeam, dar pe care o construiam cu o precizie aproape dureroasă.

Am încercat să mă concentrez pe ecran, pe un mesaj pe care trebuia să-l trimit, dar cuvintele nu însemnau nimic. Auzeam apa schimbându-și ritmul, semn că se mișca sub duș, poate se întorcea cu spatele, poate își trecea mâinile prin păr, clătind șamponul. Mi-am dat seama că respiram mai repede decât de obicei și că, fără să vreau, coapsele mi se strânseseră una într-alta, o presiune mică, dar insistentă, care îmi amintea cât de excitată eram deja, doar din sunetul apei și din imaginația mea.

M-am ridicat de pe canapea și m-am dus în bucătărie, ca și cum aș fi avut nevoie de altă cafea, dar de fapt aveam nevoie doar să mă mișc, să fac ceva cu corpul meu, care se încordase tot. Mi-am turnat apă rece într-un pahar și am băut-o repede, sperând că o să-mi limpezească mintea, dar nu a făcut decât să-mi confirme cât de tare ardeam pe dinăuntru, cât de umedă eram deja între picioare, sub halatul subțire pe care îl purtam.

Apa s-a oprit după vreo zece minute. Am auzit inelele perdelei de duș trase pe bară, apoi pași ușori pe gresie. M-am întors în sufragerie și m-am așezat din nou, cu laptopul în față, încercând să par ocupată, deși inima îmi bătea atât de tare încât eram sigură că se aude prin toată casa.

Ușa băii s-a deschis după câteva minute, și Marius a apărut în pragul holului cu un prosop alb înfășurat în jurul șoldurilor, restul corpului complet gol, ud încă pe alocuri, cu picături de apă care i se scurgeau pe piept și pe abdomen. Era așa cum îmi imaginasem de atâtea ori, doar că acum era real, la doi metri de mine, în sufrageria mea, iar lumina de dimineață care intra pe fereastră îi cădea direct pe piele, scoțând în evidență fiecare linie a mușchilor pe care îi urmărisem de la balcon din primăvara trecută.

— Nu am adus haine de schimb, evident, a spus, cu un zâmbet jenat, trecându-și mâna prin părul ud. Sper că nu te deranjează prosopul. Aș mai încerca o dată să o sun pe mama.

— Nu, am spus, și vocea mi-a ieșit mai joasă decât intenționasem, mai răgușită. Stai jos, îți fac o cafea cât mai încerci.

S-a așezat pe canapea, iar eu m-am dus în bucătărie cu picioarele parcă de plumb, cu mâinile tremurându-mi ușor în timp ce pregăteam ibricul. Când m-am întors cu cele două căni, el stătea cu spatele la fereastră, cu prosopul lăsat puțin mai jos pe șolduri decât înainte, dezvăluind linia osului șoldului pe care nu o mai văzusem niciodată atât de aproape.

I-am întins cafeaua, iar când degetele noastre s-au atins din nou, de data asta nu s-a mai retras, ci și-a lăsat mâna o clipă în plus peste a mea, privindu-mă direct în ochi.

— Te uiți la mine de la balconul tău în fiecare dimineață, a spus, fără nicio urmă de acuzație în glas, mai degrabă cu o curiozitate blândă. Am observat de multă vreme.

Am simțit că mi se aprinde fața, dar nu am mai avut chef să mint.

— Da, am spus. De mult timp.

— Și eu te-am privit, a spus el, lăsând cana pe măsuța din fața canapelei. Doar că tu ai balconul, iar eu nu am avut niciodată un motiv să vin mai aproape.

M-am apropiat, fără să mă mai gândesc prea mult, și m-am așezat lângă el pe canapea, atât de aproape încât umărul lui gol, încă rece de la apa care se evapora, mi-a atins brațul. Mirosea a săpunul meu, un miros pe care îl cunoșteam din baie, dar care pe pielea lui devenise cu totul altceva, mai cald, mai intens.

— Ai un motiv acum, i-am spus, iar el s-a întors spre mine și m-a sărutat.

A fost un sărut lent la început, aproape ezitant, ca și cum amândoi am fi verificat dacă lucrul ăsta e permis, dacă e real. Buzele lui erau moi, ușor umede, iar limba lui mi-a atins buza de jos cu o blândețe care m-a făcut să gem încet în gura lui. Mi-a prins ceafa cu o mână, trăgându-mă mai aproape, iar sărutul s-a adâncit, limbile noastre împletindu-se, respirația lui devenind la fel de neregulată ca a mea.

Mi-a desfăcut cordonul halatului cu o singură mișcare, iar acesta mi-a alunecat de pe umeri, dezvelindu-mi sânii. Marius s-a oprit o clipă, privindu-mă, cu o expresie care semăna cu foamea pe care o simțeam și eu de luni de zile.

— Mi te-am imaginat așa de atâtea ori, a șoptit, și mâna lui mi-a cuprins un sân, degetul mare trecând peste sfârc, care s-a întărit imediat sub atingerea lui.

— Și eu pe tine, am spus, cu vocea gâtuită, în timp ce mâna mea cobora peste pieptul lui ud, peste abdomenul încordat, până la marginea prosopului.

Am tras de prosop, iar el m-a lăsat să-l dau la o parte, dezgolindu-i erecția, groasă, ridicată spre abdomen. Am cuprins-o cu mâna, simțind pielea catifelată peste duritatea de dedesubt, iar el a gemut, capul lăsându-i-se pe spate pe canapea.

Ne-am mutat pe covor, pentru că aveam nevoie de mai mult spațiu, de mai multă libertate a corpurilor, iar el m-a întins pe spate, sărutându-mi gâtul, apoi sânii, limba lui trecând peste sfârcuri cu o încetineală care m-a făcut să-mi arcuiesc spatele de plăcere. A coborât mai jos, sărutându-mi abdomenul, apoi șoldurile, iar când mi-a desfăcut coapsele și și-a lăsat gura pe sexul meu, am simțit un fior atât de puternic încât am strigat fără să vreau.

Limba lui a găsit clitorisul imediat, mișcându-se în cercuri lente la început, apoi mai rapide, în timp ce degetele lui pătrundeau în mine, două degete care înaintau înăuntrul meu într-un ritm potrivit cu al limbii lui. Eram deja atât de umedă, atât de pregătită după luni în care nu făcusem decât să mi-l închipui, încât în câteva minute simțeam valul orgasmului adunându-se, o tensiune care creștea din centrul corpului meu spre exterior, până când am explodat, gemând tare, cu coapsele tremurând în jurul capului lui, cu mâinile înfipte în părul lui ud.

Nu mi-a dat timp să-mi revin complet. S-a ridicat deasupra mea, iar eu i-am simțit vârful erecției apăsând la intrarea în mine, care încă pulsa, și când a împins înăuntru, lent la început, am gemut amândoi în același timp, un sunet gutural pe care nu-l mai auzisem la el până atunci.

— Ești atât de strâmtă, a șoptit, cu fruntea lipită de a mea, cu ochii închiși de concentrare.

M-a pătruns complet, iar eu mi-am înfipt unghiile în spatele lui, în mușchii pe care îi privisem de la balcon de atâtea luni, acum încordați sub degetele mele, umezi de transpirație amestecată cu apa dușului de mai devreme. A început să se miște, la început lent, retrăgându-se aproape complet, apoi împingând din nou adânc, iar fiecare mișcare trimitea prin mine valuri de plăcere care se adunau, se suprapuneau peste orgasmul dinainte care nu se stinsese complet.

Ritmul lui a crescut, șoldurile lui izbindu-se de ale mele cu un sunet umed, respirația lui devenind din ce în ce mai grea, gemetele lui amestecându-se cu ale mele într-un cor pe care nu-l mai auzisem în apartamentul meu de foarte mult timp. Mi-a ridicat un picior peste umărul lui, schimbând unghiul, și penetrarea a devenit și mai adâncă, atingând un punct în mine care m-a făcut să-i strig numele, pentru prima dată cu voce tare în dimineața aceea, ca o confirmare a tot ce se întâmpla.

— Marius, am gemut, cu unghiile zgâriindu-i spatele. Nu te opri.

Nu s-a oprit. Mișcările lui au devenit mai rapide, mai insistente, iar eu simțeam al doilea orgasm adunându-se, de data asta mai profund, mai lent, dar promițând să fie mai intens. Mâna lui a coborât între noi, degetul mare frecând clitorisul în ritmul mișcărilor lui, iar combinația dintre penetrare și atingerea aceea directă m-a împins dincolo de limită în câteva secunde, un orgasm care mi-a scuturat tot corpul, care m-a făcut să mă strâng în jurul lui atât de tare încât nu s-a mai putut ține nici el.

A gemut adânc, un sunet aproape animalic, șoldurile lui pierzându-și ritmul regulat, mișcându-se mai haotic, mai disperat, până când s-a încordat complet deasupra mea, descărcându-se înăuntrul meu cu un ultim geamăt înfundat, corpul lui tremurând peste al meu, fruntea lipită de umărul meu, respirația lui fierbinte pe pielea mea transpirată.

Am rămas așa, lipiți unul de altul, pe covorul din sufragerie, cu lumina dimineții căzând peste noi prin fereastra dinspre strada pe care, cu o oră în urmă, o priveam singură de pe balcon. Corpurile noastre erau umede, epuizate, iar liniștea care a urmat nu era stânjenitoare, ci mirată, o pauză în care amândoi păream să ne dăm seama ce tocmai se întâmplase.

Telefonul meu a sunat după aproape douăzeci de minute, în care am rămas întinși pe covor, vorbind în șoaptă despre lucruri mărunte, despre cât de ciudat era că ne privisem atâta timp fără să vorbim niciodată cu adevărat. Era mama lui, ieșită deja de la biserică, sunând la numărul necunoscut de la care fusese căutată. Marius i-a explicat, cu o voce calmă, aproape amuzată, că a rămas fără chei și că stă la o vecină până se întoarce ea.

S-a îmbrăcat repede, cu hainele lui de alergare încă puțin umede de transpirație, în care se amestecase acum și mirosul meu, mirosul din apartamentul meu. La ușă, înainte să plece, s-a întors și m-a sărutat din nou, un sărut mai scurt decât cele de dinainte, dar la fel de adevărat.

— Nu cred că o să mai pot alerga la fel ca înainte, a spus, zâmbind. O să mă gândesc la balconul tău tot drumul.

— Poate mâine te aștept cu altceva decât cafea, i-am spus, iar el a râs, un râs cald, sincer, înainte să urce scările spre etajul patru.

A doua zi dimineață, eram pe balcon mai devreme decât de obicei, cu cafeaua în mână. L-am văzut plecând la șase și jumătate, la fel ca întotdeauna, dar de data asta s-a oprit o clipă în stradă, s-a întors și mi-a făcut cu mâna, un gest mic, aproape timid, dar care spunea mai mult decât toate salutările noastre din ultimii doi ani la un loc.

Când s-a întors, o oră mai târziu, transpirat, cu tricoul lipit de piept ca de fiecare dată, nu s-a mai grăbit spre scară. A rămas o clipă sub balconul meu, cu ochii ridicați spre mine, iar eu m-am aplecat peste balustradă, fără nicio urmă de jenă, și l-am privit direct, lăsându-l să vadă că îl urmăream, așa cum îl urmărisem în secret luni de zile.

Nu știu ce va urma între noi, dacă va fi ceva serios sau doar o poveste frumoasă pe care o să mi-o amintesc peste ani, dar știu că, pentru prima dată de când m-am mutat în blocul ăsta, dimineața de pe balcon nu mai e doar a mea. E a amândurora, o complicitate care s-a construit lent, din priviri și din tăcere, și care a ieșit la lumină exact atunci când unul dintre noi și-a uitat cheile înăuntru.