Povestea asta o știu doar eu și el. Și acum și tu.
Locuiesc singură de trei ani într-un apartament cu două camere la etajul al patrulea. Vecinul de vizavi, Andrei, s-a mutat acum un an. Ne salutam pe hol, mai schimbam câte o vorbă la lift, atât. Era drăguț, discret, părea genul care nu face probleme. Nu m-am gândit niciodată la el în niciun alt fel. Sau cel puțin asta îmi spuneam.
Într-o vineri seara, pe la unsprezece, i-am bătut la ușă să-l rog să îmi dea o sticlă de vin, că uitasem s-o cumpăr și avusesem o săptămână din aia, genul în care te culci vinerea golită de orice gând și te trezești luni cu aceeași oboseală. El era deja băut, puțin, plăcut, genul de băut care te face mai relaxat decât de obicei. M-a invitat înăuntru și am acceptat fără să mă gândesc prea mult.
Apartamentul lui era surprinzător de bine aranjat pentru un bărbat singur. Muzică în fundal, lumini slabe, genul de atmosferă pe care nu o calculezi, dar care funcționează. Cărți pe rafturi, o plantă care trăia, farfurii curate pe marginea chiuvetei. Am stat la masa lui din bucătărie și am băut din vinul lui timp de două ore.
La un moment dat conversația a alunecat spre genul de subiecte pe care nu le discuți cu un vecin, despre relații, despre ce ne lipsea fiecăruia, despre cum e să fii singur în mod conștient versus singur din inerție. Eram sinceră pentru că era târziu și vinul ajutase și pentru că exista ceva în modul lui de a asculta care te făcea să vorbești mai mult decât intenționai. Întreba fără să pară că interoghează.
Când m-am ridicat să plec, m-a prins de mână. Nu agresiv, nu insistent, doar o atingere care pune o întrebare. M-am întors spre el și am rămas o secundă nemișcată. Era la același nivel cu mine, se ridicase odată cu mine, și distanța dintre noi era mai mică decât în restul serii.
L-am sărutat eu. Asta vreau să fie clar.
M-a dus în dormitor cu mâinile pe umerii mei, fără grabă, de parcă nu voia să greșească nimic. M-a dezbrăcat încet, atent la fiecare reacție a mea, și eu am simțit că eram văzută în mod real, nu consumată. A început cu gura pe gâtul meu, urmărind cu buzele linia claviculei, coborând spre sânii mei pe care i-a ținut în palme și a rămas acolo, cu gura pe sfârcuri, alternând între presiune și mângâiere, până când am simțit că nu mai pot sta nemișcată.
Mâna lui a coborât pe burta mea, lent, și s-a oprit exact unde trebuia. Știa ce face. Degetele lui s-au mișcat cu o răbdare care mă scotea din minte, explorând, găsind ritmul înainte să îl stabilizeze. Eram deja pierdută înainte să ajungă cu adevărat la mine.
Când s-a întins între picioarele mele și a început să mă atingă cu gura, mi s-a oprit respirația. Era răbdător în modul în care nu mai fusesem răsfățată de mult timp, cu o atenție totală, de parcă nu exista niciun alt scop în afară de asta. Mâinile lui mi-au cuprins coapsele și le-au ținut deschise, ferm, și eu nu mai aveam niciun control. Am pus mâna în părul lui și el a înțeles și nu s-a oprit. A variat ritmul și presiunea cu o precizie pe care nu o găsești la întâmplare, știa exact momentul în care să accelereze și exact momentul în care să rămână constant. Am gemut tare și el a continuat, mai apăsat, mai hotărât, și eu am ajuns la final cu un val lung care m-a lăsat cu picioarele tremurând și cu respirația tăiată.
A rămas lângă mine câteva secunde în tăcere, cu mâna pe coapsa mea, așteptând să revin. Și după a continuat de parcă nu terminaserăm.
Când a intrat în mine a fost cu o lentoare deliberată care m-a făcut să îl trag mai aproape cu mâinile în spatele lui. Se mișca de parcă avea tot timpul din lume și de parcă singurul scop era să mă facă să simt fiecare secundă. Eram complet prezentă, nu mă gândeam la nimic altceva, nu mai exista nimic altceva. La un moment dat m-a întors cu fața în jos și a continuat cu mâinile în jurul taliei mele, cu presiunea corpului lui pe spatele meu, și eu am apucat perna și am ținut-o strâns. Adâncimea era diferită, mai intensă, și eu am gemut în ea cu gura deschisă.
M-a ținut acolo mult timp, cu schimbări de ritm, mai lent, mai rapid, mai adânc, iar eu mă lăsam complet condusă. Simțeam fiecare mișcare a lui amplificată de unghiul acela și el a alunecat mâna sub mine și a atins tocmai locul pe care nu îl uitasem și eu am strigat în pernă și am ajuns din nou, mai intens decât prima dată, cu tot corpul.
Am ajuns la final de două ori înainte să ajungă și el, și asta nu se mai întâmplase de multă vreme, să fiu atât de prezentă în fiecare moment fără să mă gândesc la nimic altceva.
Am rămas peste noapte, ceva ce nu intenționasem. Dimineața a făcut cafea și ne-am comportat normal, fără stângăcie, ceea ce mi s-a părut cel mai surprinzător lucru din toată noaptea. Nu a existat momentul acela incomod pe care îl anticipezi de obicei.
Nu am devenit un cuplu. Ne salutăm în continuare pe hol. Uneori schimbăm câte o privire în lift care conține mult mai mult decât orice cuvânt.
Și uneori, vinerea seara, mă gândesc că ar trebui să îi cer din nou vin.
