Lucrez în aceeași companie cu Andrei de doi ani. El e managerul unui departament vecin, nu șeful meu direct, dar ne încrucișăm des în ședințe, în lifturi, la prânz. Unul din oamenii pe care îi știi fără să îi cunoști cu adevărat.
Multă vreme nu am gândit nimic la el în afara spațiului profesional.
Lucrurile s-au schimbat la o ședință de proiect în care rămăsesem ultimii. Discutaserăm o oră în plus despre lucruri care nu aveau legătură cu proiectul. El era diferit față în față, mai direct, mai puțin construit. Mi-a spus ce gândea cu adevărat și eu am făcut la fel și la final ne-am privit de parcă amândoi observaserăm ceva.
A doua zi mi-a trimis un mesaj pe intern că a fost o conversație bună. Am continuat să comunicăm mai des. Tonul se schimbase și amândoi știam asta și niciunul nu spunea nimic.
Într-o joi seara, când jumătate din birou plecase și era liniștit pe etaj, a venit la biroul meu și a închis ușa în spatele lui. N-am schimbat niciun cuvânt. M-am ridicat de la birou și ne-am sărutat în fața ferestrei prin care se vedeau luminile orașului de seară.
Era clar că nu era prima dată când se gândise la asta.
Biroul meu are o canapea, pusă acolo teoretic pentru ședințe informale. Ne-am mutat acolo cu mișcarea naturală a doi oameni care știu ce vor.
M-a dezbrăcat cu aceeași eficiență pe care o aplica în tot ce făcea, fără gesturi inutile, direct. Gura lui pe gâtul meu, pe claviculă, pe sânii mei, cu mâinile coborând în același timp. Luminile orașului în spatele nostru și liniștea etajului gol în jur.
A coborât cu gura spre mine și a petrecut acolo mult timp, cu o răbdare deliberată care m-a scos din minte complet. Știa că avem timp. Și-a pus palmele pe coapsele mele, le-a ținut exact cum trebuia, și a rămas acolo cu schimbări de ritm și presiune pe care corpul meu le urmărea involuntar. La un moment dat a adăugat degetele, adânc și constant, și eu m-am arcuit de pe canapea. Am ajuns la final de două ori înainte să îi cer altceva, cu mâinile agățate de umerii lui și cu respirația zgomotoasă în biroul acela tăcut.
Când am ajuns la momentul principal, m-am mutat pe el și el m-a lăsat să conduc ritmul, cu mâinile pe coapsele mele. Se uita la mine cu o atenție completă și eu m-am simțit complet văzută în biroul de pe acel etaj tăcut. Am ajuns a treia oară deasupra lui și el a ajuns câteva secunde după.
Am stat câteva minute în tăcere pe canapeaua aceea de ședințe, cu lumina de afară filtrând prin jaluzele.
S-a întâmplat de câteva ori după aceea. Mereu joi seara, mereu în biroul meu, mereu fără complicații ulterioare. Nu vorbeam în afara spațiului ăluia despre ce era între noi.
Câteodată mă privea în ședințe și știam că se gândea la aceleași lucruri ca mine. Continuam prezentarea.
