Radu e în viața noastră de când îl știu pe Dan. Erau prieteni înainte să ne cunoaștem, sunt prieteni acum, vor fi prieteni probabil toată viața. Vine la cine, la grătare, la meciuri, la zilele de naștere, la Crăciun uneori. E parte din peisaj, atât de prezent încât ajungi să nu îl mai vezi cu adevărat.
Nu am simțit niciodată nimic față de el. Câteodată mă gândeam că e drăguț, în modul în care observi că un tablou e drăguț fără să vrei să îl ai acasă. Atât.
Până în vara trecută, când a venit la noi la mare pentru un weekend și l-am văzut ieșind din mare și mi-am dat seama brusc că nu mai eram la fel de sigură. Nu știu ce s-a schimbat. Poate unghiul luminii. Poate că nu mai eram obosită în ziua aia. Poate că exista ceva în felul în care s-a uitat la mine o secundă, fără să zică nimic.
Dan dormea deja când m-am dus pe terasă cu un pahar de vin. Radu era acolo, cu același gând probabil. Am stat amândoi în întuneric cu marea în față și am vorbit despre lucruri fără importanță, cum faci când vrei să ignori că ceva s-a schimbat. Conversația era normală. Nimic din ea nu era normal.
Nu s-a întâmplat nimic. Asta e important de spus. Nu s-a întâmplat nimic și nu vreau să se întâmple.
Dar fantezia a venit acasă cu mine și s-a instalat.
În ea, Dan nu există. E o versiune a acelei seri în care suntem doar eu și Radu pe terasă și el se întoarce spre mine și spune direct că îl atrag de mult și că n-a știut niciodată ce să facă cu asta.
Ne sărutăm în liniștea de pe terasă, cu sunetul mării și cu știința că ce facem e complicat. Exact complicatul ăsta face fantezia să funcționeze.
Mă duce înăuntru și mă dezbrăcă cu mâinile unui bărbat care cunoaște toate detaliile vieții mele, care a auzit tot ce am povestit vreodată la cine sau la grătar. Nu are nevoie să afle cine sunt. Știe. Și tocmai asta face să fie diferit.
Coboară cu gura de-a lungul corpului meu, pe gât, pe sâni, cu gura pe sfârcurile mele, cu mâinile pe coapsele mele. Se oprește acolo unde trebuie și face exact ce trebuie, urmărind reacțiile mele cu o curiozitate reală. Știe că am o sensibilitate pe care o menționasem cândva în conversație, ceva ce nu contează în context normal, dar care acum contează enorm. Gura lui o găsește fără să fie ghidat.
Când ajunge la mine cu gura, fantezia e deja atât de vie încât mă simt acolo cu adevărat. Mă ține cu palmele pe șolduri și face tot ce trebuie cu o răbdare pe care nu o primesc în altă parte. Eu am mâna în părul lui și trag și el înțelege că nu vreau să se oprească și nu se oprește. Ajung o dată, strângând în pernă, și el continuă, adăugând degetele, mai adânc, urmărind fiecare reacție.
Când intră în mine ne privim și există în asta o intimitate fabricată din ani de istorii comune știute și neștiute. Se mișcă adânc și rar și eu mă las complet, fără să mă gândesc la nimic altceva, pentru că în fantezie nimic altceva nu există.
Ajung din nou, lung, cu tot corpul, și el rămâne cu mine până la capăt.
În realitate dimineața am servit cafeaua și am vorbit despre surfing și despre politică și Radu a plecat după-amiaza și Dan l-a condus la mașină și s-au îmbrățișat cum se îmbrățișează bărbații, repede, cu palma pe spate.
Fantezia e a mea. Nu face rău nimănui.
