Îmi amintesc numărul camerei pentru că mi s-a părut important să-l rețin. Ca și cum dacă uitam un detaliu, uita și amintirea.
Aveam nouăsprezece ani, eram în primul an de facultate și nu fusesem niciodată cu un bărbat. Nu din frică, ci pentru că nu găsisem pe cineva care să mă facă să vreau să fie el primul. Îmi era clar că voiam să aleg, nu să mă las aleasă.
Andrei era în anul trei la aceeași facultate. Nu era tipul meu vizual, sau cel puțin așa credeam că îmi am un tip. Era liniștit în modul în care sunt liniștite persoanele care au ceva de spus și nu simt nevoia să o facă la volum maxim. Ne-am întâlnit la o petrecere la care amândoi ne simțeam puțin în afara locului.
Am stat toată petrecerea vorbind în bucătărie despre cărți pe care le citisem și nu le citisem, despre orașe în care voiam să ajungem, despre lucruri mici cu greutate neașteptată. Când au plecat toți și gazda a început să adune sticle, am realizat că trecuse de unu noaptea și că nu vreau să mă duc acasă.
Nu era cazul lui, un cămin de studenți cu coleg de cameră. A propus un hotel ieftin din zonă, cu o directețe dezarmantă. Am acceptat cu aceeași directețe, pentru că mi-am dat seama că asta voiam.
Camera 7 era mică, cu un pat dublu prea moale și o baie cu o oglindă prea mare. Ne-am privit în oglinda aia o secundă când am intrat și ceva s-a schimbat în felul în care respiram amândoi.
I-am spus că e prima dată pentru mine. Nu ca avertisment, ci ca informație, voiam să știe cine eram în noaptea aia. A dat din cap fără să facă un moment din asta, fără să devină brusc atent în mod ostentativ sau să-mi pună întrebări. Pur și simplu a luat-o ca pe orice altă informație despre mine.
Asta m-a relaxat complet.
A fost lent și constant, cu multă atenție la reacțiile mele și fără nicio grabă. La un moment dat am simțit că tremur ușor și el s-a oprit și m-a întrebat dacă e în regulă. Era mai mult decât în regulă. Era exact ce trebuia.
Dimineața am luat micul dejun la o cafenea din colț și am vorbit ca și cum nimic special nu s-ar fi întâmplat, ceea ce era, paradoxal, cel mai special lucru posibil. Nu era un secret, nu era o povară, nu era complicat. Era simplu și clar și bun.
Am mai stat împreună câteva luni. S-a terminat frumos, fără dramă. L-am întâlnit recent la o terasă, cu o fată pe care părea s-o iubească sincer, și i-am zâmbit și el mi-a zâmbit și ne-am continuat serile separate.
Camera 7. Patul prea moale. Oglinda prea mare. Unele lucruri rămân exacte în memorie indiferent cât trece.
